Vremelnicul prefect al judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, nu este suportat de nici unul dintre pediştii vechi datorită firii sale conflictuale.
L-au primit în partid datorită unei fuziuni cu Partidul Liberal Democrat condus de Theodor Stolojan. Avocatul este unul dintre cele mai controversate personaje din Vâlcea. Nu are imagine pozitivă în teritoriu iar datorită învârtelilor sale prin instanţe sute de vâlceni îl urăsc.
Despre toate acestea au aflat şi şefii săi de la Bucureşti, care-l mai tolerează până în data de 7 decembrie 2009. Ungureanu este expert în jonglerii politice, economice, juridice (ar trebui să vă taxăm, domnule prefect - avocat, pentru această reclamă). Aşa a devenit şi primul om (cel puţin – teoretic) al judeţului Vâlcea.
Avere de prefect
Proprietar din 2007 al unei suprafeţe de 7500 mp în Bujoreni, prefectul Ungureanu susţine în declaraţia de avere, că terenul are valoare de impozitare zero. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere postate pe siteul Camerei Deputaţilor (13.06.2008), avocatul - parlamentar Petre Ungureanu (PD-L) recunoaşte, practic, că averea sa s-a mărit considerabil de la începutul anului 2007 şi până în prezent. Iar averea din ultimii ani a crescut fantastic.
Proprietăţi deţinute de familia Ungureanu:
RÂMNICU VÂLCEA
• Teren, 500 mp, Str. Grigore Procopiu, valoare de impozitare 5.000 RON, dobândit în 1996 prin cumpărare.
• Casă de locuit, aceeaşi adresă, 340 mp !!!, dobândită în tot 1996, valoare de impozitare 8.000 RON;
• Apartament, 55 mp, dobândit în 2003, prin cumpărare, valoare de impozitare de 40.000 RON.
DELTA DUNĂRII, localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea
• Teren, în suprafaţă de 610 mp, dobândit în 2000 prin cumpărare, valoare de impozitare 6.000 RON;
• Casă de vacanţă, 280 (mp!!!), construcţie finalizată în 2006, valoare de impozitare 50.000 RON.
Comuna MORĂREŞTI, judeţul Argeş
• Teren, 1,35 hectare, dobândit în 2004, prin cumpărare, în coproprietate cu un anume Dumitru M.
Comuna BUJORENI, judeţul Vâlcea
• În anul 2007, familia Petre şi Anca Ungureanu, împreună cu finul, Marius Nicolaescu, au cumpărat un teren în suprafaţă de 7248 mp, cu casă de 58 mp, ale căror valoare de impozitare este, atenţie, 0 (ZERO lei)
Şalupă, barcă cu motor, miliarde în Trezorerie
Petre Ungureanu nu deţine maşini (aşa declară), dar are o şalupă, cumpărată nu se ştie când, an de fabricaţie 1991 şi o barcă cu motor Romcraft, an de fabricaţie 2008, pare-se achiziţionată cu mii de euro. Ciudat este că parlamentarul este văzut deseori la volan…
În aprilie şi iulie 2007, familia Ungureanu a vândut două terenuri, contra sumelor de 11.955 Euro, respectiv, 1500 Euro (??? – o fi greşeală)
Petre Ungureanu mai deţinea titluri de stat la Trezorerie în valoare de 300.000 RON (3 miliarde lei vechi!).
Veniturile anuale încasate de familia Ungureanu: 48.888 RON – pe vremea când era deputat; 4.165 RON – ca avocat; 5.925 RON – din închirierea, către SC Pontiac SRL Bucureşti a cabanei de vacanţă din Deltă; 6.318 RON – veniturile declarate ale soţiei, avocatul Anca Ungureanu. Atât prefectul – avocat cât şi soţia sa au posibilitatea de a câştiga sume imense de la clienţi, la negru, fără a le tăia acestora chitanţe pentru serviciile prestate.
Cu toate bogăţiile sale Petre Ungureanu continuă să îşi bată joc de nişte foşti clienţi de-ai săi pe care i-a păcălit şi cărora le datorează bani mulţi. Aceştia nu au cum executa Biroul de avocat Petre Ungureanu pentru că banii nu sunt în conturi. Între timp conturile personale ale mebrilor „clanului“ Ungureanu cresc. Ca şi pretenţiile acestui intrus în PDL.
sursa: ZiarulDeValcea
Un comentariu:
ungureanule banditule, te ai bagat in tribunal sa i castigi procese pampalaului de fi to !!!
Trimiteți un comentariu