luni, 8 noiembrie 2010

Interviu cu prefectul Petre Ungureanu

Prefectul Petre Ungureanu: „Cei de la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea ar face mai bine să tacă”

„Cei de la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea ar face mai bine să tacă” • „Debitorul nu trebuie să facă decât un singur lucru: să-şi plătească banii, sau să tacă. Eu cred că au vorbit prea mult, iar Direcţia Finanţelor a dat dovadă de foarte multă politieţe şi diplomaţie”, a declarat Petre Ungureanu • în cazul de incompatibilitate al viceprimarului Cosmin Constantinescu, prefectul Petre Ungureanu a cerut deja oficial secretarului Primăriei Râmnicului să îi facă o informare cu privire la derularea contractelor
De peste opt luni, Petre Ungureanu este prefectul judeţului Vâlcea, în contextul existenţei unor mari probleme sociale şi pe fondul crizei economice. În perioada 25 februarie 2009 – 1 octombrie 2009, Petre Ungureanu a fost subprefect al judeţului, iar în perioada 2004 – 2008 a fost parlamentar PDL, membru al Comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaţilor. Petre Ungureanu a absolvit în anul 1982 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Despre situaţia actuală din Vâlcea, despre măsurile luate şi despre obiectivele avute în vedere, i-am adresat prefectului Petre Ungureanu câteva întrebări de maxim interes pentru opinia publică din judeţ.

• Cum comentaţi măsurile de austeritate luate recent de Guvern în privinţa pensiilor şi a salariilor din sistemul bugetar? De ce credeţi că sunt necesare în actuala conjunctură?
Petre Ungureanu: „Era singura întrebare pe care n-aş fi vrut să mi-o puneţi. Dar dacă tot trebuie să răspund la ea, o fac, dar nu cu plăcere. Avem alternativa de a nu aplica aceste măsuri, pentru că trăim într-o ţară democratică şi Parlamentul este singurul loc în care românii se pot exprima prin intermediul aleşilor lor. Sigur, mai avem şi alternativa de a le aplica, dar cu costuri şi am spus că Guvernul ia măsuri sinucigaşe.
Îl poate costa politic - nu acum, şi sunt convins că nu va trece moţiunea – dar mai târziu. Orice măsură de genul acesta care afectează o mare parte din populaţie şi, în general, cea mai săracă – mă refer la pensionari – este cu efect întârziat. Însă, poate să salveze România din cleştele crizei în care tocmai intră. Dar repet, cred că nu ne putem exprima în stradă, aşa cum încearcă unele sindicate, şi dacă există o cale de oprit această reducere drastică de cheltuieli, calea poate fi numai Parlamentul.
Dar alternativa este dezastruoasă, specialiştii spun că, în lipsa acestor măsuri, România nu mai poate fi salvată de la faliment. Avem exemplul Argentinei, acum câţiva ani, şi mai încoace, exemplul Greciei care a evitat la mustaţă aisbergul. Eu sper să dăm dovadă de înţelepciune şi, cu răbdare şi cu mult tact, să trecem peste aceste măsuri.
Ele probabil se vor aplica de la sfârşitul acestei luni, vor viza probabil doar o parte din veniturile pe luna iunie, sper să treacă şi de Curtea Constituţională având în vedere că boardul Fondului Monetar Internaţional se întruneşte pe 28 iunie. Dacă ratăm această tranşă, sigur nu e o nenorocire, pentru că falimentul nu a omorât pe nimeni, dar România nu se va simţi prea bine. Eu cred că mai multă înţelepciune şi mai puţină vorbă nu ne-ar strica. Asta altoită sigur şi pe un regim de austeritate pe care Guvernul să şi-l impună şi să îl impună”.
„Domnul Zamfirescu va primi de la spiriduşi sfatul cel bun” • Cum comentaţi declaraţiile unor parlamentari PDL care au anunţat că vor vota pentru moţiunea de cenzură care va fi depusă de opoziţie? Se pare că printre parlamentarii respectivi s-ar afla şi deputatul Sorin Zamfirescu.
P.U.: „Eu cred că a fost o greşeală, nu s-a înţeles bine. Probabil că domnul deputat Zamfirescu a zis că nu va vota pentru moţiune, dar aşa s-a înţeles. Dacă eu am înţeles greşit, dânsul îşi va cere scuze şi probabil că va rectifica. N-are cum să facă altfel decât îi cere partidul pentru că n-a ajuns acolo pe vot uninominal şi partidul său, cel care l-a trimis în Parlament, este la anaghie acum.
Când eşti la ananghie trebuie să fi solidar cu cei care te-au făcut, pe principiul «eu te-am făcut eu te omor». Sigur, lăsând gluma la o parte, domnul Zamfirescu se gândeşte la pensionari. Cu toţii ne gândim la pensionari şi ştim că aceasta este cea mai dureroasă dintre măsuri, dar există şi varianta cealaltă să nu mai iei pensia deloc, sau să nu mai iei salariul deloc. Între două rele, probabil că asta va fi cea mai bună, dar sunt convins că nu «somnul naţiuni naşte monştri», ci «paza bună trece primejdia rea». Până săptămâna viitoare, domnul Zamfirescu va primi de la spiriduşi sfatul cel bun”.
„România îşi dă ea sângele acum, nu-şi dă Guvernul sângele”
• Va trece moţiunea de cenzură?
P.U.: „Nu, nu cred şi, deşi este o formă democratică, cred că ar fi o nenorocire pentru România. Altfel, ne trebuie cel puţin trei luni ca să ne revenim, dacă ne revenim, sau dacă ne mai putem reveni dintr-o criză politică altoită pe o criză economică. Ar fi bomboana pe colivă. Şi apoi întrebarea ar fi cine? Crin Antonescu? Pentru că Ponta nu vrea. Ştie, e mai deştept, ştie că nu poate. Dar Crin Antonescu, vă şi mă întreb?”
    
• Cum va evolua situaţia în ţară dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament?
P.U.: „E simplu: cade Guvernul, îl mai numeşte o dată pe Boc sau altcineva. Nu asta e o nenorocire, nu căderea este o nenorocire. Italia a avut în ultimii 40 de ani 98 de guverne. Nu asta e o nenorocire. Problema este însă ce se întâmplă în timpul unei crize politice în care Guvernul este interimar. Acelaşi Guvern, acelaşi premier până la învestirea unui alt Guvern, nu mai are autoritate.
Am ajuns aici şi datorită şi celor 3-4 căderi succesive al guvernelor Boc, Croitoru şi compania. Pentru că gustul de sânge pe care îl simte opoziţia este sânge de plastic, nu este sânge adevărat. Pentru că România îşi dă ea sângele acum, nu-şi dă Guvernul sângele. Eu nu pledez neapărat pentru un Guvern care să stea pe viaţă, dar un Guvern care să fie la locul lui, în toată plenitudinea sa, în perioada de maximă criză economică, este absolut necesar.
De aceea, eu cred că este o aventură, chiar dacă este un gest democratic moţiunea, dar a vota acum moţiunea este o aventură cu consecinţe greu de evaluat, mai ales că am prins gustul dărâmării Guvernului şi suspendării preşedintelui. Noi suntem aproape de anarhie. Mai e un pic şi ne ducem în Bolivia”.
Aproape tot Guvernul a venit la Oltchim

• Ce veşti mai aveţi de la Ministerul Economiei şi de la Guvern în privinţa societăţii Oltchim şi cum v-aţi implicat în rezolvarea problemelor cu care se confruntă întreprinderea?
P.U.: „Oltchim-ul nu are nevoie de ajutorul prefectului aici. Oltchim-ul are nevoie de sprijinul – şi îl are total – al Guvernului. Eu n-aş face decât să mijlocesc nişte măsuri care deja le-a luat. Aproape tot Guvernul a venit la Oltchim. Eu nu ştiu un loc în ţară în care Guvernul acesta să fi făcut mai multe eforturi decât la Vâlcea.
Îi bate Dumnezeu pe cei care ar zice că Guvernul PDL – UDMR a lăsat Oltchim-ul cu garda jos. Deci, dacă va fi nevoie, o să apeleze şi la mine dar nu cred că este cazul. Eu le urez să facă ceea ce şi-au propus pentru că Guvernul a dat dovadă maximă grijă faţă de Oltchim. Acum mai depinde şi de dânşii”.

• Care este stadiul aplicării legilor fondului funciar la nivelul judeţului Vâlcea?
P.U.: „E a doua întrebare pe care n-aş fi vrut să mi-o puneţi pentru că n-am răspuns la întrebarea aceasta de un an şi jumătate de când sunt în Prefectură. Vă mai cer păsuire maxim două săptămâni. Pentru că deşi lucrez de un an şi ceva, şi mai ales de când sunt prefect, lucrez la o evidenţă curată şi corectă, verificată din zece puncte de vedere. Încă nu am situaţia.
Nu stăm mai rău decât în alte părţi, dar stăm mai rău decât mi-aş fi dorit eu. Încerc să grăbesc fenomenul, dar trebuie să-l înţeleg. Până nu-l înţeleg, nu ştiu unde să apăs. Lucrez deja la hărţi, lucrez deja la o departajare pe zone a judeţului să ştiu unde stăm mai prost pentru că să mut trupele acolo, instruiesc nişte oameni care să înveţe ce au de făcut şi să nu mai fie schimbaţi după o zi pe alta. Una peste alta, e complicat, mai ales că nu pot să mai iau înapoi ce au dat alţii cu lipsă de responsabilitate maximă.
Avem deficit de teren şi, mai ales, la pădure, dar am făcut nişte eforturi extraordinare, Guvernul le-a înţeles şi s-au făcut nişte modificări legislative care ne au şi pe noi ca autori. Inclusiv acum a apărut Legea 67/2010 care ne mai dă posibilitatea să dăm păduri în natură în loc de despăgubiri. Ţara nu are bani pentru despăgubiri. Oamenii vor ori bani, ori terenuri. Până acum nu au luat nici una nici alta.
Eu sper măcar să le dăm terenuri. Dar semnele sunt bune şi există o mare determinare a Guvernului să terminăm cu legile fondului funciar şi am zis că dacă am noroc, s-ar putea să fiu cel care stinge lumina în materia de fond funciar la Vâlcea. Nu în sensul că se face întuneric, cum ar spera unii, ci în sensul să nu mai fie de lucru. Dar, în maxim două săptămâni, vă promit că vom avea o evidenţă exactă şi atunci când o fac publică, ea va fi şi cea reală”.
Sesizările presei, luate în considerare de echipele de control
• Aţi fost acuzat în presă că dumneavoastră şi secretarul Primăriei Râmnicului nu v-aţi sesizat în privinţa situaţiei de incompatibilitate a viceprimarului Cosmin Constantinescu?
P.U.: „Şi dacă nu mă acuza presa, tot mă simţeam acuzat şi mă simţeam vinovat. Mă frământă, nu dorm noaptea. Dar, trebuie să spun că toate sesizările presei le-am verificat şi cele mai multe echipe de control lucrează ca urmare a apariţiei în presă a unor articole, iar atacurile masive, grosolane şi nedrepte la adresa prefectului sunt şi ca urmare a faptului că îmi fac datoria. Dar, am ales această cale.
Cât despre viceprimarul Cosmin Constantinescu au apărut nişte dovezi, sau început de dovezi, sau afirmaţii prin presă, însă eu nu mă pot lua după aceste lucruri. Ca să iau decizii trebuie să am dovezi. Am cerut deja oficial secretarului Primăriei Râmnicului să îmi facă o informare cu privire la derularea contractelor şi, dacă va fi cazul, voi cere, iar secretarul este cel care propune suspendarea. Dar repet, nu totdeauna cei care reclamă au dreptate şi nu totdeauna, din punctul meu de vedere, cei reclamaţi sunt şi păcătoşi. Verific şi după aceea iau şi hotărâri”.

• Aţi mai descoperit situaţii de incompatibilitate sau de conflict de interese prin judeţul Vâlcea?
P.U.: „Da. Sunt, numai că sunt pe lege. Nişte incompatibilităţi morale, nu sunt dintre cele legale prevăzute în Legea 191, dar am primării în care toţi sunt rude cu toţi: Guşoeni, Fârtăţeşti şi altele şi altele. Dar legea, în înţelepciunea ei, nu a zis că ar fi incompatibilităţi. Sigur, conflicte de interese sunt şi în alte părţi, dar sunt greu de descoperit. E foarte greu să faci dovada unei firme care are nu ştiu câţi acţionari, că îl are la capătul celălat pe consilierul local, pe primarul sau pe prefectul cutare. Trebuie să fie prea proşti ca să facă aceste lucruri. Deci în judeţ nu am găsit situaţii de conflicte de interese. Dacă o să fie aici la Râmnicu Vâlcea, am şi vorbit cu domnul primar, nu avem nici un fel de intenţie să ascundem adevărul”.

• Vor fi dizolvate consiliile locale din comunele Dăeşti, Fârtăţeşti şi Goleşti?
P.U.: „Nu ştiu dacă s-au pronunţat instanţele. Mi se pare că la una s-a pronunţat definitiv, în sensul că s-a respins la Goleşti, dar nu mai ştiu la Dăeşti. Ştiu că era o excepţie de neconstituţionalitate. Deci n-am cunoştinţă dacă s-a pronunţat Curtea Constituţională. Am însă două cereri, la Ghioroiu şi la Ştefăneşti, numai că situaţiile sunt diametral opuse: la Ghioroiu, o parte din cetăţeni au cerut dizolvarea consiliului local, iar la Ştefăneşti a cerut primarul dizolvarea consiliului local. Ambele le-am respins definitv pentru că nu sunt întrunite condiţiile din lege şi, pe de altă parte, nu mă joc cu banii contribuabililor. Trebuie să respectăm decizia din vot”.
„N-am cerut schimbarea din funcţie a directorului de la Cultură”

 • Sunteţi mulţumit de activitatea directorilor de instituţii deconcentrate din Vâlcea?
P.U.: „În mare parte, da. Şi sunt câţiva pe care îi nominalizez de fiecare dată, şi le mulţumesc în cadrul colegiului prefectural pentru eforturile depuse. Ei raportează la prefect săptămânal ce au făcut cu câteva zile în urmă şi ce vor face în zilele următoare. Le amintesc unora care uită că partidul care este la guvernare i-a pus acolo. Ei trebuie să îndeplinească programul de guvernare.
Morţi, copţi, ei trebuie să-l facă. Unii se mai dau după piersic, se mai ascund după fustele nu ştiu cui, mai pleacă prin excursii, dar îi trag de mânecă şi îi ţin în priză. Am avut şi directori de care am fost nemulţumit, cum a fost cazul celui de la Cultură, dar după ce l-am zguduit puţin a promis că se va îndrepta. Ştiu că a avut nişte probleme, l-am înţeles, dar n-am cerut schimbarea din funcţie ministrului său, dar atenţionarea publică sper că i-a prins bine, dar dacă repetă nu am nici un fel de reticenţă să mă duc cu jalba în proţap şi se cer schimbarea unor directori.
E adevărat că au trecut şi printr-o perioadă tulbure de modificări legislative succesive, anularea de către Curtea Constituţională a ordonanţelor prin care au fost numiţi. Aşa că pot să-i înţeleg pe unii dintre ei. Dar trebuie să-şi facă datoria. Sunt mulţumit de domnul Gabriel Andreescu de la Pensii, de domnul Gheorghe Gogârnoiu de la Finanţe, de doamna Ionela Bîcă de la ITM, de Rozin Ceauşescu de la AJOFM, de Aurel Simion de la APIA şi alţii”.

• Cum apreciaţi activitatea aparatului propriu din cadrul Prefecturii şi dacă consideraţi că este nevoie de reduceri de personal?
P.U.: „Da, trebuie redus aparatul propriu. S-a gândit deja Guvernul, ne-a cerut, am redus cheltuielile masiv, fac eforturi în fiecare zi să drămuiesc cheltuielile. În ultimii ani nu s-a luat măsuri de reducere a cheltuielilor. Vreau să vă spun că am posturi libere pe care nu le ocup, nu de al dracu, ci pentru că ştiu că fac economie la fondul de salarii. Am angajat totuşi managerul pentru că exista un post de manager public, absolvent de şcoli superioare. Dacă mi se va cere, am câţiva care mâine ar trebui să plece dar sigur respectând toate prevederile din legislaţie şi Codul Muncii. Dar sunt mulţi cărora nu le pasă, nu le pasă decât atunci când îşi vor da seama că vor rămâne fără servici. Dar acum nu urlă că nu muncesc. Sperăm să ne întâlnim cu ei foarte repede”.
„Cu cei de la Consiliul Judeţean ne bucurăm de bună vecinătate şi atât”

• Cum mai decurge colaborarea dintre Prefectură, pe de o parte, şi Consiliul Judeţean şi Primăria Râmnicului, pe de altă parte?
P.U.: „Cu prima colaborarea este minunată dar lipseşte cu desăvârşire, cu a doua, respectându-ne competenţele, nu prea avem de a face. Cu Primăria Râmnicului doar avem colaborarea de tutelă administrativă, verificăm şi atacăm. Le-am şi scris câteva scrisori, urmează să revină asupra unor hotărâri, cum este cea cu privire la majorarea de salarii şi a contractelor colective de muncă. Mai este una la Bujoreni, şi pe aia o atac. Dar repet nu prea am atact hotărâri în instanţă pentru că au înţeles şi au revenit asupra lor. Revenind la Consiliul Judeţean, ne bucurăm de bună vecinătate şi atât”.

• Din dubla calitate de prefect şi de avocat, cum vedeţi litigiul dintre Finanţele Publice Vâlcea şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret în privinţa Casei Tineretului?
P.U.: „Este conflictul dintre un creditor şi un debitor, care n-ar avea dreptul să vorbească. Debitorul nu trebuie să facă decât un singur lucru: să-şi plătească banii, sau să tacă. Eu cred că au vorbit prea mult, iar Direcţia Finanţelor a dat dovadă de foarte multă politieţe şi diplomaţie. Debitorul se execută, pur şi simplu. Cei de la FJT Vâlcea ar face bine să tacă şi să nu-i mai întrebe altcineva de sănătate.

Aşa cum sunt şi alte organisme de felul acesta, care au pus mâna pe averea statului şi acum îşi bat joc de ea. Fundaţia este una dintre aceste organisme care nu au nici un merit că stăpânesc lucuri pentru care nu au muncit. Mai sunt şi sindicate în judeţul Vâlcea care au făcut la fel. Dar suntem cu ochii pe ei şi mai ales cu braţul lung al legii deasupra lor să-i protejăm”.

surasa: ZiarulDeValcea

Niciun comentariu: